EcoChic by mini PRIX – Un eveniment foarte chic!

June 4, 2011 Scris de OZ - 2 Comments

Astazi am participat la EcoChic by mini PRIX, eveniment la care Diva Hair a fost partener media. Totul a fost bazat pe ideea de moda sustenabila si se refera, mai exact, la “reciclarea” hainelor vechi si transformarea lor, prin mici artificii, in haine noi, purtabile si in conformitate cu noile tendinte.

Evenimentul a fost minunat din mai multe puncte de vedere, insa cel care mi se pare cel mai important este faptul ca s-a dovedit, inca o data, ca pentru a fi in pas cu moda nu trebuie sa investesti sume impresionante. 6 stilisti au reusit sa compuna tinute extraordinare doar cu produse si accesorii din mini PRIX iar apoi alti 6 tinei talentati (printre care si cativa de 15 si 16 ani!) au reusit sa transforme haine vechi in tinute noi, deosebite.

Iata tinutele mele preferate, una de zi si alta de seara:

Nu este prima data cand, la un astfel de evenimente, dau peste fete de 15… 16 ani si asta ma incanta foarte tare. Mi se pare minunat sa ai astfel de hobby-uri de la o asemenea varsta si cred ca aceste generatii vor dezvolta, peste cativa ani, moda romaneasca. De fiecare data cand intalnesc fete de acest gen ma gandesc, inevitabil, la ce faceau cei din generatia mea la 16 ani… Cu siguranta nu aveau preocupari atat de constructive si fascinante!

Daca ar fi sa trec in “revista” ce mi-a placut la acest eveniment as mentiona :

Faptul ca am cunoscut-o in sfarsit pe Elena Soare – Director Marketing si Comunicare mini PRIX cu care vorbesc lunar pe mail sau la telefon despre advertorialele postate pe Diva Hair. A fost placut sa pun, in sfarsit, si un chip acelei voci de la telefon si m-am bucurat sa vad ca este si in realitate o persoana atat de draguta precum imi imaginam.

Ca am  impartit primele flayere cu Comunitatea Fashionistelor.

Ca am facut din nou multe poze cu fete frumoase pe care abia astept sa le postez in Comunitatea mea draga.

Faptul ca am inceput sa povestim deja despre primul eveniment organizat de Diva Hair si feed-back-ul este, pana acum, foarte bun! (o sa revin in curand cu detalii 🙂

Ca am primit noi lectii de stil de la fashinistele noastre drage. Iata un exemplu concret:

Cei de la mini PRIX au adus, spre vanzare, cateva produse in incinta restaurantului unde s-a desfasurat evenimentul si unde a fost si un targ de vintage. Printre cele mai vandute produse s-a numarat si un chimono Asos (pe care nu m-am putut abtine sa nu-l cumpar si eu… mergand pe ideea ca nu conteaza daca il mai au alte 100 de persoane, important este sa il asortezi/ accesorizezi diferit caci ele fac tot timpul diferenta).

Mara, in varsta de 15 ani (!!! una dintre organizatoarele evenimentului!!!) l-a purtat intr-un mod feminin si ultra-chic. Accesoriile aurii, vintage si sandalele galbene i-au completat minunat look-ul.

Iar mai tarziu si-a facut aparitia si Andra Moga (stilist Joy) cu acelasi chimono purtat pe post de cardigan. Unul pe aceeasi culoare mi-am achizitionat si eu 🙂 De aceasta data abordarea a fost cu totul alta si doar un ochi ager (ca al meu) a putut sa-si dea seama ca era vorba despre aceeasi piesa vestimentara, insa intr-o cu totul alta abordare, cu influente masculine, urban-chic, stil definitoriu pentru Andra.

Poate parea ciudat dar mi-au placut mult si manechinele din plastic. Sunt, cu siguranta, cele mai frumoase pe care le-am vazut vreodata si asta pentru ca par atat de reale! As vrea, daca s-ar putea, ca toate manechinele din plastic sa arate asa! Machiajul lor este absolut perfect! Iata dovada: 

Tinuta mea, pentru a sustine conceptul evenimentului, a fost compusa din:

– pantalori scurti “reciclati” – mai exact proaspat taiati dintr-o pereche mai veche care nu imi mai placea cum imi venea.
– un maiou H&M pe care am dat doar 20 de lei
– o curea no-name de 10 lei
– un plic – creatie proprie 🙂
… practic singurul lucru mai scump, din aceasta tinuta, au fost sandalele Musette. 

 Impreuna cu Raluca (redactor Diva Hair) si Razvan Radulescu (unul dintre sefi 🙂
 Cu Oliviana si Ioana
 Cu Cristina si Raluca (ambele colege Diva)

Distrandu-ne pe seama acestei fotografii. Va recomand sa cititi si articolul “Atitudine de front row: vedete internationale vs. vedete din Romania“.

Alex a reusit sa ma surprinda “in actiune”, in timp ce notam detaliile unei tinute. Imi place aceasta fotografie pentru ca apar extrem de frumos ambele tatuaje 🙂
Toate fotografiile au fost facute de Alex Buruntia.
conceptul de moda sustenabila

Afla mai multe pe DivaHair.ro

conceptul de moda sustenabila

Afla mai multe pe DivaHair.ro