Cum a fost la Ab. Fab Summer Edition

June 29, 2011 Scris de OZ - 3 Comments

Cu ceva timp in urma (mai exact in weekendul 18-19 iunie) a avut loc un nou targ Absolutely Fabulous organizat, de aceasta data, la Cafepedia acolo unde am avut si noi petrecerea de lansare a Comunitatii Fashionistelor. Diva Hair a fost unul dintre partenerii media iar eu am fost invitata de Alina Tanasa sa fac parte din juriul unor concursuri ce urmau sa aiba loc in prima zi a targului.

Practic, cei care ajungeau la targ se puteau inscrie la aceste concursuri iar apoi, prin tragere la sorti, erau alese 3 participante. Acestea aveau la dispozitie 30 de minute sa gaseasca o tinuta in valoare de cel mult 500 de lei formata din piese vestimentare si accesorii prezentate in cadrul targului. Singura regula impusa era ca look-ul final sa fie Glam si sa contina si o esarfa fuchsia, reprezentativa pentru brandul de tigari Glamour.

Eu, impreuna cu Alina sau Diana si un reprezentant Glamour (sponsorii concursului) analizam tinutele si, in final, alegeam marea castigatoare care avea norocul sa plece acasa cu tinuta.

Ideea m-a atras! A fost prima data cand am facut asta si tinand cont ca sunt perfectionista am fost destul de critica atunci cand a fost vorba de jurizare. Nu imi doream sa le supar pe fete dar… imi place sa spun lucrurilor pe nume 🙂

M-am bucurat sa vad ca celelalte persoane din juriu mi-au respectat parerile astfel ca, de fiecare data, a fost desemnata castigatoare tinuta pe care eu am considerat-o ireprosabila.

Iata tinutele compuse la primul concurs:

Preferata mea a fost prima tinuta, insa din pacate colierul supradimensionat nu avea ce sa caute in aceasta tinuta. Tricoul avea deja un imprimeu floral, incarcat… Colierul ar fi mers la un tricou uni, indiferent de culoare. Daca ar fi renuntat la el, participanta ar fi castigat cu siguranta! Pana si ea si-a dat seama ca nu se potrivea, si Ecaterina, cea de la care il luase i-a spus ca nu se potriveste si totusi… ea s-a incapatanat sa-l includa in tinuta pentru ca ii place foarte mult. Din pacate, pentru un colier ce costa sub 100 de lei a ratat o tinuta de 500 de lei 🙂

Tinuta a treia nu mi s-a parut atat de glam iar cea de-a doua era singura careia nu aveam ce sa-i reprosez. Desi nu era ceva iesit din comun era singura tinuta “curata” iar piesele se potriveau perfect asa ca, dupa cateva momente de deliberare, am desemnat-o castigatoare:

La cel de-al doilea concurs misiunea a fost mai grea deoarece printre participante s-au nimerit s 2 fashioniste pe care le cunosteam: Silvia si Sandra. Am reusit totusi sa raman obiectiva si sa jurizez ca si la primul concurs.

Haios a fost ca, atunci cand a ajuns la eveniment Sandra nu stia de concurs si chiar vorbeam cu ea despre tinutele de la evenimentul Diva Hair care urma sa aiba loc peste doar 3 zile si imi spunea ca nu si-a gasit inca ceva cu care sa se imbrace. Atunci i-am spus de concurs.

Am si surprins momentul in care s-a inscris 🙂

Se pare ca aceea a fost o zi extrem de norocoasa pentru ea pentru ca din primele 3 fete extrase de Alina doar una a fost validata (a doua era minora si, fiind un concurs sponsorizat de un brand de tigari, a fost automat descalificata iar a treia plecase deja de la targ) asa ca s-au extras alte doua participante printre care s-a aflat si Sandra.

Iata tinutele propuse:

Prima a fost tinuta Silviei. Mi-a placut mult combinatia de culori mustar si albastru electric si de piese vestimentare, caci a realizat o tinuta cu influente masculine respectand un trand important din acest sezon (cel al amestecului de culori tari), insa  esarfa fuchsia (de la care se pornea orice tinuta) nu se potrivea atat de bine formand, in final, o tinuta mult prea tricolora.
A doua tinuta a fost un amalgam de prea multe stiluri pentru mine. Toti cei din juriu am  fost incatati de vesta cu un umar proeminent (Alina chiar si-a achizitionat-o si a purtat-o la evenimentul Diva Hair) si de combinatia ei cu acea curea cu tinte chiar si cu fusta in clos.

Ce nu m-a incantat pe mine a fost faptul ca a ales in partea de sus un top care avea tot un singur umar evidentiat printr-o funda. Tot farmecul acelui sacou statea in faptul ca avea un singur umar proeminent. Designerul Laura Galic l-a gandit in asa fel incat sa atraga atentia. Alaturandu-l unei alte piese vestimentare cu celalalt umar (care lipsea) proeminent se distruge tot farmecul vestei.

Un alt minus, din punctul meu de vedere, a fost esarfa folosita pe post de turban (cum manechinele nu aveau cap a fost pusa pe gat). Cu toate aceastea am prins ideea, insa acest accesoriu s-ar fi potrivit mai bine in prima tinuta. Stilul masculin propus de Silvia ar fi avut nevoie de un accesoriu atat de feminin precum un turban.

In cele din urma am ajuns si la tinuta Sandrei.

Tinuta ei a fost una ireprosabila iar ceea ce mi-a placut extrem de mult a fost faptul ca a reusit sa integreze esarfa perfect legand-o la un colier statement semnat Katerini Mou. Tinuta o reprezinta, este feminina,  delicata si romantica. Mi-a placut enorm mai ales ca a reusit sa includa in tinuta si un plic din colectia Coolta  a Alinei Ene care imi atrasese si mie atentia cu putin timp in urma.

                 
Ne-a fost destul de greu sa luam o decizie si de aceea a trebuit sa intervina, cu votul sau, si un al doilea reprezentant Glamour.
 

Si, uite asa, printr-o insiruire fericita de evenimente Sandra a iesit castigatoare 🙂 Iar la evenimentul Diva Hair a purtat fusta.

Experienta a fost una extrem de interesanta pentru mine si chiar cred ca m-am descurcat bine. Desi eram extrem de obosita (dormisem doar vreo 4 ore pentru ca fusesem in club cu o seara in urma – ma sarbatoream cu colegii in avans :P) concursurile chiar m-au entuziasmata si mi-au dat energia de care aveam nevoie.

La acest eveniment am purtat pentru prima data sarafanul orange.

Desi am facut mai multe fotografii la eveniment, nu sunt deloc multumita de cum am iesit in ele din cauza machiajului. In realitate arata grozav – cu orange aprins si negru (a si fost extrem de apreciat), insa in poze mi-a umbrit ochii si nu imi place 🙁 Asta a si fost unul dintre motivele pentru care am decis sa fac noi fotografii cu sarafanul orange in care sa arat si eu bine 🙂

Ma apresc din scris … ar fi si cazul caci fac asta deja de mai bine de o ora 😀 si maine trebuie sa mai am forta sa ma trezesc si sa ma duc la birou iar la 22:00 seara voi fi prezenta la o intalnire cu fashionistele in magazinul Il Passo din Afi Palace Cotroceni 😀

O sa va povestesc in curand despre aceasta intalnire si despre noua mea achizitie (in materie de pantofi), pe care o ador!